Aparatul De Fotografiat

• Evolutia aparatelor fotografice •

leica.jpg

Din timpuri stravechi si pana astazi, la baza tuturor stiintelor, a tuturor descoperirilor mai mari sau mai mici se afla observarea fenomenelor naturale, urmata de o imitatie inteligenta a acestora. Nevoia, spiritul practice, curiozitatea l-au indemnat pe om sa imite, sa repete, sa reproduca fenomenele observate in alte conditii cu mijloace la indemana lui.
Nu se stie cand si unde s-au observat s-au zarit pentru prima data jocul unor forme curioase pe perete. Desigur trebuie sa fi fost intr-o tara calda, scaldata in lumina puternica a soarelui. Pentru a se feri de arsita, oamenii acopereau ferestrele si usile cu ceea ce astazi s-ar numi perdele groase, pentru ca inauntrul incaperilor sa domneasca umbra deasa si racoroasa. Dar iata ca se intampla sa fi ramas o mica crapatura intre perdele si se mai intampla ca cineva sa treaca pe ulita. Stupoare! Pe peretele opus crapaturii se vede omul trecand, dar cu capul in jos! Prima mentiune scrisa despre acest fenomen cunoscuta pana in zilele de astazi, se gaseste in lucrarile carturarului arab Ibn Al Haitan. Dupa aceatsa data, referirile si scrierile despre ceea ce se numea „camera obscura” au devenit din ce in ce mai frecvente. Fizicianul si profesorul de matematica din Milano, Girolamo Cardano, introduce in gaura „o rotunjime facuta din sticla” , o lentila convexa, obtinand o imagine mult mai luminoasa si mai clara. Urmeaza alte ameliorari, cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune in 1568 acoperirea marginilor lentilei, lasand numai o gaura mica la mijloc - diafragma de azi - pentru obtinerea unor imagini mai clare. Igantio Danti recomanda la randul lui utilizarea unei oglinzi concave pentru redresarea imaginii si in 1585 Giovani Battista Benedetti sugereaza adoptarea unei lentile biconvexe.
Din descrierile facute pana acum, reiese faptul ca intr-adevar „camera obscura” era o camera, o odaie intr-o cladire si ca imaginea putea fi vazuta numa de cei care se aflau in incapere.Cu timpul camera obscura devine mai mica, portabila, putand fi instalata chiar si intr-un cort. Dar micsorarea si portabilitatea camerei obscure merg si mai departe. Kaspar Schott publica in „Magia optica” prima descriere a unei mici camere obscure, formata din doua cutii din care una putin mai mica putea sa culiseze in cealalta pentru obtinerea claritatii. Imaginea formata de un tub ajustabil care continea doua lentile convexe, putea fi vazuta din exterior printr-o gaura, astfel ca nu mai era nevoie ca cineva sa intre in camera obscura. Astfel de camere din ce in ce mai mici, la care imaginea era vazuta din afara, sunt semnalate din ce in ce mai des in diferite parti.Johann Zahn prezinta desene si schite de tipuri diferite si este primul care propune utilizarea geamului mat in formarea imaginii. In 1685 aparatul a fost gata si astepta (aparitia) fotografiei.
Camerele obscure de cele mai diferite constructii si marimi, chiar si in stil rococo erau foarte raspandite si utilizate in topografie in scopuri civile si militare, in reproduceri exacte de desene, harti si gravuri la scari diferite, chiar si in medicina pentru desene anatomice cat mai precise. Iata ca la mijlocul secolului XVIII „aparatul” era foarte cunoscut si raspandit. El avea aproape toate componentele esentiale: obiective din ce in ce mai evoluate si cu distante focale diferite, oglinda montata la 45 pentru reflex, posibilitatea de reglare a claritatii, geam mat din sticla fina pentru redarea cat mai acurata a imaginii.

• Principalele parti componente •

Schematic, orice aparat fotografic este alcatuit din urmatoarele componente:Corpul aparatului, magazia cu sistemul de antrenare a peliculei fotosensibile, obiectivul, sistemul de obturare si vizorul. Corpul aparatului fotografic este format din camera obscura pe care sunt fixate obiectivul, vizorul si alte accesorii. Camera obscura poate fi de tip rigid sau extensibil, cu burduf.
Fiecare model constructiv a fost impus de formatul imaginii negative, sau de cel al dimensiunii aparatului fotografic. Magazia cuprinde sistemul de inmagazinare si de transport al materialului fotosensibil, format dintr-o serie de piese si dispozitive de mare importanta pentru buna functionare a aparatului. Mgazia poate fi solidara cu carcasa aparatului sau atasabila cand este denumita caseta. Casetele au rolul de a proteja emulsia materialului fotosensibil impotriva luminii si sunt realizate in doua variante: pentru placi fotografice si pentru planfilme, rolfilme,etc. Casetele pentru placi nu se pot incarca decat la intuneric, pe cand acelea pentru planfilme, rolfilme sau filme inguste de cinematograf, se pot incarca si la lumina zilei, ele avand ambalaje protectoare. Pentru unele tipuri de aparate fotografice se furnizeaza casete speciale, etanse, care se pot schimba intre ele in orice moment, chiar la lumina zilei. Dispozitivul de transport, asociat la aparatele moderne si cu armarea orburatorului, cuprinde canalul filmului, placa presoare si rolele dintate, care asigura avansarea filmului.
Aparatele de fotografiat la care magazia este solidara cu carcasa, au fie o fereastra contor, fie un disc numerotat care indica numarul imaginii trase precum si felul materialului fotosensibil.
Obiectivul este un sistem optic deosebit de complex, construit de mai multe elemente de baza numite lentile. O lentila este un corp de sticla optica, limitata de doua suprafete sferice.
Intrucat cu o singura lentila nu se poate obtine o imagine de calitate, datorita unor defecte ale acestora numite aberatii (aberatie cromatica, aberatie de sfericitate, distorsionare) s-a ajuns la concluzia ca un obiectiv trebuie sa fie format din mai multe lentile, care sa reprezinte in final echivalentul unei lentile convergente mai groase.
In scopul imbunatatirii imaginii, majoritatea obiectivelor sunt formate din 4-10 lentile, dintre care unele dintre ele sunt lipite cu o rasina transparenta numita „balsam de Canada”. Obiectivele moderne sunt acoperite cu unul sau mai multe straturi antireflectante, ceea ce le confera o culoare albastrui-rosiatica. Acest tratament impiedica producerea reflexelor pe interfata lentilelor, fara a dauna in cazul in care se fotografiaza pe material sensibil in culori.

Fujifilm-Finepix-FP6500fd.jpg

Exista o mare varietate de obiective. Important este gradul de corectare al aberatiilor lor. In functie de caracteristicile lor specifice, putem mentiona: obiectivul aplanat, acromat, anastigmat, etc., fiecare creat pentru anumite scopuri (portrete, peisaje).de multe ori pe montura obiectivului sunt indicate luminozitatea si distanta focala. Luminozitatea, indicata de primul grup de cifre, arata capacitatea maxima a unui obiectiv de a lumina materialul fotosensibil.Aceasta depinde in principal de marimea deschiderii utile diafragmei si de distanta focala F. Distanta focala reprezinta cea mai mica distanta intre lentila si planul emulsiei fotosensibile la care se obtine clar imaginea unui obiect situat la infinit. Ea este aproximativ egala cu lungimea diagonalei imaginii pentru cazul obiectivului normal. De distanta focala a obiectivului depinde marimea elementelor din imagine.Cu cat distanta focala este mai lunga cu atat scade unghiul vizual al imaginii cat si profunzimea adica intervalul in care apare clar imaginea obicetelor aflate de o parte si de alta a distantei pentru care a fost reglat obiectivul.
Sistemul de obturare are rolul de a doza durata iluminarii stratului fotosensibil in timpul fotografierii.
Diafragma este dispozitivul destinat dozarii cantitatii de lumina care intra in aparat, intocmai ca robinetul unei conducte de apa.Ea limiteaza deschiderea relativa a obicetivului,aceasta fiind indicata pe montura lui sub forma unui sir de numere. Trecerea de la o treapta la alta se face prin multiplicarea cu 1,41. O treapta admite de doua ori mai multa lumina decat treapta precedenta.
Prin inchiderea si deschiderea diafragmei se realizeaza 2 operatii de o importanta esentiala in fotografie:
a) se adapteaza luminozitatea obiectivului la conditiile de expunere impuse de iluminarea subiectului fotografiat
b) se mareste profunzimea campului de claritate al obiectivului cu cat diafragma este mai inchisa, si invers.
Tipurile de difragme obisnuite pot fi: o placuta cu orificii circulare, intalnita la aparatele fotografice mai vechi, un disc cu orificii cu care sunt echipate aparatele simple si diafragma iris, construita din mai multe subtiri metalice, sau din material plastic, astfel incat prin inchidere sa formeze un orificiu de diametru variabil.Obiectivele moderne sunt dotate cu diafragme perfectionate care regleaza automat deschiderea in raport cu sensibilitatea filmului si iluminarea subiectului fotografiat.
Anexele optice ale obiectivelor au fost create pentru a extinde aplicarea procedeelor fotografice in diferite cazuri de fotografiere. Din categoria acestora fac parte:
~Lentilele aditionale care sunt montate in partea frontala a unui obiectiv in scopul modificarii distantei focale a acestuia. Ele pot fi de mai multe feluri: convergente, care scurteaza distanta focala a obiectivului fiind folosite la marirea imaginii obiectelor; divergente, care maresc distanta focala a obiectivului, permitand folosirea lui ca superangular, cu unghiul de camp marit.

~Tuburile si inelele de prelungire, confectionate de obicei din material usor, permit de asemenea marirea distantei focale a unui obiectiv normal. Ele se monteaza prin insurubare, intre aparatul de fotografiat si obiectiv, punerea la punct a imaginii facandu-se fie pe baza de tabele oarbe, fie pe geamul mat la aparatele de tip reflex. In locul tuburilor de prelungire si a inelelor intermediare se poate procura in acelasi scop un burduf extensibil.
~Filtrele de lumina sau cele fotografice colorate au rolul de a corecta prin unele deficiente a culorilor pe filmele alb-negru si de a obtine anumite efecte speciale.Asezate in calea razelor de lumina incidente, lasa sa treaca radiatiile culorilor complementare.Filtrele acestea sunt formate din lamele de sticla colorate in masa lor, sau dintr-o pelicula de gelatina colorata montata intr-o rama metalica adaptata obiectivului.
~Ecranele de difuzare permit obtinerea la fotografiere, a unei imagini semidifuze, formata in realitate din 2 imagini usor suprapuse, una din ele avand contururile absolut clare, iar cea de-a doua usor estompate. Ecranele de difuzare pot fi constituite din lentile de sticla, circulare sau patrate, cu suprafete gravate cu cercuri concentrice sau alte figuri geometrice regulate. In lipsa lentilelor de sticla se pot folosi tesaturi de voal si matase.
~Parasolarul este o piesa cu aspect de palnie, care se monteaza in fata obiectivului pentru a schimba directia razelor luminoase ce cad oblic, impiedicand reflexia lor care ar strica claritatea imaginii.

Unless otherwise stated, the content of this page is licensed under Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License